Descriere
Chateau Purcari
O interpretare nobilă a unuia dintre cele mai vechi și intense soiuri roșii din lume, Saperavi 2022 din colecția Nocturne by Purcari este un vin care cucerește prin profunzime și autenticitate.
Culoare: Roșu intens, cu nuanțe de purpuriu.
Miros: De la primul contact, vinul își deschide buchetul cu arome generoase de fructe negre coapte – mure, coacăze și vișine amare – învăluite în note subtile de lemn dulce, cacao și condimente orientale. Un parfum elegant, complex, care anticipează o experiență gustativă intensă.
Gust: Corpolent și armonios, cu tanini bine integrați și o structură robustă, vinul impresionează prin echilibrul perfect dintre fructuozitatea suculentă și nuanțele fine de stejar, provenite din maturarea în butoaie. Finalul este lung, catifelat, cu note de ciocolată neagră, prune uscate și un strop de piper roz – o semnătură rafinată a terroir-ului moldovenesc.
Asocieri culinare: Perfect de savurat alături de carne roșie, preparate la grătar, brânzeturi maturate sau într-o seară liniștită în care timpul pare că stă pe loc.
"La sfârșitul secolului al XII-lea, viticultura apare ca îndeletnicire economică de bază, aflată sub protecția statului în Valahia și Moldova, cnezate pe teritoriul vechii Dacii. Ulterior, se va descoperi că, deși toate aceste teritorii sunt prielnice pentru viticultură, există, totuși, un șir de regiuni, unde se produce un vin cu totul special. Anume un astfel de loc este satul Purcari, podgoriile căruia se aflau pe atunci în proprietatea Mănăstirii Afon-Zograf. Istoria Purcari începe în secolul XVIII, când coloniștii francezi au luat în arendă pământurile de la mănăstire, obligându-se să mențină podgoriile în bună ordine și să fie plătită desetina din venituri și roadă. Doar decenii mai târziu s-a confirmat faptul că podgoriile Purcari sunt, într-adevăr, amplasate la aceeași latitudine ca celebra zonă vinicolă din Franța, iar solul bogat în rubidiu conferă vinurilor o culoare purpurie intensă, specifică și vinurilor bordoleze. În 1878 vinăria sărbătorește adevăratul triumf la Expoziția Mondială de la Paris, când în cadrul unei degustări închise, experţii francezi au fost impresionaţi de un vin sec, de culoare intens- rubinie, fiind siguri că este un vin de Bordeaux. Mare însă le-a fost mirarea să afle că vinul își are originile într-un sătuc necunoscut de pe malul Nistrului. Acesta este momentul când Negru de Purcari a obținut prima sa medalie de aur la o expoziție internațională. În 2013, când Purcari numără aproape două secole de la fondare, a fost lansată noua sa imagine. Schimbarea reprezintă o nouă etapă în dezvoltarea vinăriei, fiind condiţionată de evoluţia intensă a acesteia din ultimii 10 ani. Podgoriile plantate în anul 2003-2004 au ajuns la maturitate, când calitatea strugurilor îşi atinge îndrăzneţ apogeul, iar vinul se manifestă în toată amploarea, devenind din ce în ce mai select."
Specificatii
| Caracteristici |
Tip bautura
Vin Rosu |
Soi strugure
Saperavi |
Aspect
Rosu |
Nivel zaharuri
Sec |
Brand
Chateau Purcari |
Tara de origine
Republica Moldova |
Regiune
Stefan Voda |
An
2022 |
Alcool
14% |
Temperatura optima de servire
16-18°C |
Imbuteliere
0.75L |
Clasificare
Varietal |
Alergeni
Contine sulfiti |