Descriere
Sofisticată în gust şi aspect deopotrivă, Clase Azul Reposado este acea tequila ultra-premium care redefineşte experienţa degustării şi transformă în amintire orice gust apreciat anterior ca fiind de top. Fiecare sticlă Clase Azul Reposado este un obiect de artă în sine atât la interior, cât şi la exterior, prin recipientul ceramic ultrafin, sculptat şi pictat manual în Santa Maria Canchesda de artizanii mexicani. Fiecare tuşă de pensulă ce se așterne pe ceramica fină adaugă şi mai multă preţiozitate acestui elixir rafinat, la baza căruia stau doar agave albastre Weber organice, culese din Los Altos de Jalisco și coapte 72 de ore în cuptoare tradiţionale din cărămidă, imediat după recoltă. Atunci când miezul agavei degajă o aromă intensă, acesta aste gata pentru pasul următor, mai exact extragerea sucului, care este la rândul său fermentat pe drojdii selecţionate pentru a-l pregăti de distilare. Odată sfârşit procesul de distilare, tequila se odihneşte timp de opt luni în butoaie de stejar selecţionate, care-i oferă contextul perfect să-şi desăvârşească o identitate splendidă, catifelată şi perfect aromată, inconfundabilă de-a dreptul.
Culoare: auriu pal cu reflexii aurii
Miros: agave gătite, nectar de agave, coajă de portocală confiată, lemn prăjit și note subtile de alune, cuișoare și vanilie
Gust: nectar de agave, coajă de portocală coaptă, alune prăjite, note de ciocolată dulce-amară, scorțișoară și cuișoare într-un final picant
"De la pământurile fertile, unde sunt cultivate agave albastre de o calitate incontestabilă, la moştenirea artistică incredibilă a artizanilor mexicani şi până la degustarea unora dintre cele mai pure licori create vreodată, Clase Azul înseamnă autenticitate, tradiţie, respect pentru pământul sacru mexican şi un omagiu adus artei. Pentru tequila, agavele sunt cultivate organic, culese atunci când împlinesc 6-8 ani şi coapte în cuptoare tradiţionale pentru a-şi îndulci aroma. Sucul extras din miezul agavelor este apoi fermentat pe drojdii şi distilat de două ori pentru a obţine cel mai pur elixir. Fiecare sticlă ceramică umplută cu tequila sau mezcal Clase Azul este o sărbătoare a gustului şi o invitaţie spre a descoperi cultura din Santa María Canchesda, prin faptul că acestea sunt sculptate şi pictate manual, individual, de artizanii locului. Nu pot fi două sticle ceramice la fel. Fiecare dintre acestea este unică şi devine astfel o piesă de colecţie."
Specificatii
Caracteristici |
Stil
Reposado Tequila |
Brand
Clase Azul |
Aspect
Auriu deschis |
Tara de origine
Mexic |
Regiune
Jalisco Highlands |
Alcool
40% |
Imbuteliere
0.70L |