Descriere
Inspirată de lumina caldă a asfințitului, tequila Clase Azul Gold învăluie simțurile în arome fierbinți, blânde și catifelate, pe care nu le vei mai putea uita vreodată. Prețioasa licoare ruptă din soarele ce apune peste plajele nemărginite ale Mexicului își construiește identitatea pe baza unei combinații de tequila Clase Azul Plata, tequila reposado învechită în butoaie de stejar franțuzesc la prima umplere și tequila extra maturată în butoaie de whisky și învechită suplimentar în butoaie de sherry. Rezultatul? Hipnotizant de-a dreptul! Alături de gust, sticla sfidează la rândul ei imposibilul și redă nuanțele soarelui la asfințit printr-o tehnică a cărei dezvoltare s-a întins pe durata a 6 ani și astfel Clase Azul creează încă o data o tequila sofisticată și plină de nuanțe, care strălucește pur și simplu în degustare. Prin fiecare tequila ultra-premium ce-i poartă semnătura, Clase Azul onorează moștenirea mexicană cu o atenție impecabilă la detalii, iar Clase Azul Gold nu face excepție, fiind un exemplu absolut de măiestrie în arta distilării. Inspirat de apusul soarelui, decantatorul din sticlă se întunecă pe măsură ce se apropie de vârf, reprezentând amurgul care îmbrățișează lumina aurie. Baza din ceramică este împodobită de două panglici din aur de 24 de carate pictate manual.
Culoare: auriu cu reflexii strălucitoare
Miros: lemn, nectar de agave, coajă de portocală, migdale și note de smochine proaspete, stafide și nuci
Gust: agave gătite, marmeladă de migdale și smochine cu un final lung de cacao și prune uscate
"De la pământurile fertile, unde sunt cultivate agave albastre de o calitate incontestabilă, la moştenirea artistică incredibilă a artizanilor mexicani şi până la degustarea unora dintre cele mai pure licori create vreodată, Clase Azul înseamnă autenticitate, tradiţie, respect pentru pământul sacru mexican şi un omagiu adus artei. Pentru tequila, agavele sunt cultivate organic, culese atunci când împlinesc 6-8 ani şi coapte în cuptoare tradiţionale pentru a-şi îndulci aroma. Sucul extras din miezul agavelor este apoi fermentat pe drojdii şi distilat de două ori pentru a obţine cel mai pur elixir. Fiecare sticlă ceramică umplută cu tequila sau mezcal Clase Azul este o sărbătoare a gustului şi o invitaţie spre a descoperi cultura din Santa María Canchesda, prin faptul că acestea sunt sculptate şi pictate manual, individual, de artizanii locului. Nu pot fi două sticle ceramice la fel. Fiecare dintre acestea este unică şi devine astfel o piesă de colecţie."
Specificatii
Caracteristici |
Stil
Gold |
Brand
Clase Azul |
Aspect
Ambra |
Tara de origine
Mexic |
Regiune
Jalisco Highlands |
Alcool
40% |
Imbuteliere
0.70L |